Cabinet de avocat
Roxana-Andreea Mărincean-Corda
Avocat definitiv · Baroul Cluj · 13+ ani experiență
„Sunt avocat în Baroul Cluj începând cu data de 11 martie 2013."
În 2011 am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, iar în 2013 am finalizat programul de masterat din cadrul Facultății de Drept UBB Cluj — specializarea „Dreptul European și Național al Afacerilor".
Activitatea profesională a Cabinetului de avocat „Mărincean-Corda Roxana Andreea" se concretizează în acordarea de consultanță juridică — direct la sediul cabinetului sau telefonic, ori de câte ori se solicită — redactarea de cereri și acte cu caracter juridic (adrese, cereri, contracte, notificări), întocmirea de rapoarte legale, opinii și note, propunerea de soluții alternative în probleme de interes pentru clienți, precum și asistarea și reprezentarea lor în fața instanțelor judecătorești sau în alte proceduri necontencioase.
Consider că pregătirea profesională este adecvată soluționării oricărei probleme de natură juridică, având în vedere experiența dobândită și pregătirea universitară (licență și master) la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai", precum și experiența dobândită în domeniul protecției datelor cu caracter personal.
Profesionalismul și promptitudinea în tratarea intereselor clienților, construirea unei relații cât mai îndelungate cu aceștia, înțelegerea și oferirea unor soluții cât mai eficiente pentru afacerile lor — toate acestea mă determină să mă consider un partener capabil să ofere asistență, reprezentare și consultanță juridică pentru rezolvarea oricăror probleme de natură juridică.
Educație
- 2013Master Dreptul European și Național al Afacerilor, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca
- 2011Licență în drept, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca
Experiență profesională
- 2013 → prezentAvocat titular, Cabinet de avocat „Mărincean-Corda Roxana Andreea"
- 11.03.2013Membru al Baroului Cluj
Specializări
- ◆ Drept civil și raporturi patrimoniale
- ◆ Contracte comerciale
- ◆ Fond funciar
- ◆ Drept penal
- ◆ Contencios administrativ
- ◆ Urbanism
- ◆ Dreptul muncii
- ◆ Registrul Comerțului (ORC)
- ◆ Protecția datelor cu caracter personal
„Justia Domina Et Regina Omnium Virtutum"
Justiția este stăpâna și regina tuturor virtuților
Contact
Spuneți-mi despre situația dumneavoastră.
Răspund în maximum 24 de ore lucrătoare. Toate detaliile transmise sunt strict confidențiale.
Sediu
Calea Dorobanților nr. 25, ap. 19
Cluj-Napoca, jud. Cluj
Contact direct
Program
- Luni – Vineri 09:00 – 18:00
- Sâmbătă Pe bază de programare
- Duminică Închis